A jucat la Steaua, Rapid, Craiova și Dinamo și deține recordul Ligii I în UCL!** Azi a decis să iasă din activitate: „Doare, dar voi reveni mai tare”

A jucat la Steaua, Rapid, Craiova și Dinamo și deține recordul Ligii I în UCL!** Azi a decis să iasă din activitate:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu mulți sunt fotbaliștii care se pot șăuda că au trecut în carieră pe la toate cele trei mari echipe ale Capitalei, Steaua, Dinamo și Rapid. Unul dintre aceștia este și Valeriu Bordeanu, care duminică a decis să își agațe ghetele în cui, la vârsta de 35 de ani.

Fostul fundaș stânga și-a încheiat activitatea la clubul de ligă secundă FC Botoșani, acolo unde ocupa în paralel și funcția de antrenor secund. Bordeanu și-a anunțat decizia pe contul personal de Facebook: „Ziua în care pun punct după o muncă de douăzeci de ani. Doare, dar voi reveni mai puternic”.

Bordeanu și-a început cariera la Ceahlăul, în sezonul 1995-1996, iar peste numai 4 ani a făcut pasul către Steaua. În Ghencea a cunoscut primele performanțe europene, steliștii ajungând până în turul III al Cupei UEFA, unde au fost eliminați de Slavia Praga (2-5 la general), după ce trecuseră în rundele precedente de Levadia Maardu, LASK Linz și West Ham United.

După aceea a făcut parte din proiectul ambițios al lui Dumitru Sechelariu la FCM Bacău, însă experimentul nu a durat decât un sezon, iar Bordeanu a revenit în București, la Rapid. A urmat singura experiență externă, la Kuban Krasnodar (2004), după care a bifat încă o echipă de tradiție a fotbalului românesc, Universitatea Craiova (2005).

Fundașul a revenit apoi în Moldova, la Poli Iași (2005-2007), după care a trecut la Unirea Urziceni, echipă în tricoul căreia avea să cunoască performanțele cele mai importante din carieră: titlul în 2009 și 8 puncte în grupa din Liga Campionilor (cu Rangers, Stuttgart și Sevilla), record pentru o formație românească.

În cele din urmă, a bifat și Dinamo pe lista echipelor mari din România în tricoul cărora a jucat (2010-2011), ratând trofeul Cupei României în finala cu Steaua.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×